Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 26 septembrie 2012

Casa ta,biroul ideal de blogger...:x

Flexibilitate, autonomie si libertate - acestea sunt beneficiile de care te poti bucura lucrand de acasa. Desi multe persoane nu vad ca fiind o alegere buna transformarea caminului intr-un spatiu profesional, trebuie sa iei in calcul avantajele pe care le vei avea de acum incolo. 
Atunci cand iti amenajezi biroul, profita de acele calitati si trasaturi specifice ale caminului, care te ajuta sa creezi o atmosfera de lucru relaxanta si creativa. In acelasi timp, spatiul respectiv va ajunge sa reflecte echilibrul pe care il atingi in momentul in care locuinta devine... loc de munca.

Locatia este cel mai important lucru pe care trebuie sa il ai in vedere atunci cand iti organizezi biroul. Nu are sens sa iti restrangi spatiul de lucru la o camaruta mica si inghesuita, un colt fara ferestre sau un spatiu cat sa iti incapa biroul, strict ca element de mobilier.
Accesul la internet si utilizarea unui laptop iti permit sa iti amplasezi biroul intr-un loc nou in fiecare zi, inclusiv pe balcon sau pe veranda, daca este o zi frumoasa, cu soare si vant placut. 
In cazul in care tipul muncii pe care o prestezi nu poate fi limitat la un laptop, dar nici nu ai la dispozitie o camera pe care sa o poti transforma cu usurinta intr-un birou, incearca sa te folosesti de un separator deosebit din punct de vedere estetic, pentru a imparti incaperea in doua elemente distincte: spatiul de locuit si cel de lucru. 

Alege un loc care se afla in apropierea prizelor si a cablurilor electrice, a liniei telefonice si, daca este posibil, a unei ferestre mari, care sa permita o cat mai buna aerisire.
Locatia pe care o alegi pentru amenajarea biroului trebuie sa "gazduiasca" in mod corespunzator si echipamentele de care ai nevoie. Dulapurile intesate de obiecte de papetarie si dosare, biroul pentru computer, unitatea centrala, monitorul, faxul, telefoanele, scaunele de birou, toate acestea necesita un spatiu adecvat si ergonomic.
In zilele noastre, aparatura si echipamentele electronice reprezinta o componenta majora a biroului. Ca atare, prelungitoarele cu protectie la supratensiune si suprasarcina, cu intrerupator, reprezinta accesorii esentiale pentru biroul tau de acasa, deoarece iti vor proteja componentele tehnice. 
In cazul in care, prin natura meseriei, interactionezi foarte mult cu diversi clienti, vei avea nevoie de o linie telefonica speciala pentru afaceri, care te va ajuta sa tii viata profesionala separata de cea privata.

Amplasarea unui birou in locuinta reprezinta o decizie care iti va afecta in mod semnificativ stilul de viata. Nu toata lumea poate face fata auto-motivarii si oarecarei izolari de care trebuie sa dai dovada pentru ca acest proiect sa functioneze. Pune la punct o rutina familiara, care sa te ajute sa faci adaptarile necesare in acest sens.
Cand simti ca ceva te distrage de la proiectele profesionale la care lucrezi, ia o pauza si indeparteaza-te de zona de lucru. Fa o plimbare scurta, fie si in jurul blocului, opreste-te pe o banca in parcul de vizavi sau asculta putina muzica.
Pauzele luate in afara biroului te vor ajuta sa stabilesti o delimitare clara intre spatiul dedicat muncii si restul casei. Astfel, te vei putea bucura in intregime de avantajele pe care ti le ofera lucrul acasa

Niciun comentariu: